Marime font:

Analiza vechime stoc*

*Aceasa optiune este disponibila doar in cadrul abonamentelor Smart Bill Gestiune Plus!!

Acest raport te ajuta sa obtii o imagine mai clara a stocurilor tale raportata la o anumita perioada de timp. Adica poti avea date exacte cu privire la produsele care sunt valorificate eficient si care nu. Raportul care rezulta din valoarea stocului pe care il ai pentru un anumit produs si vechimea sa in gestiune este important atunci cand vrei sa vezi care dintre aceste produse iti blocheaza banii si care dintre ele asigura fluxul de numerar (cash flow).

In functie de data pe care o selectezi, raportul va afisa cantitatea si valoarea stocului fiecarui articol, pe loturi, precum si numarul de zile care au trecut de la intrarea in gestiune:

img

Coloana % in total stoc produs inseamna ponderea pe care o are respectivul lot in stocul total al unui anumit articol.

In imaginea de mai sus, articolul “nasturi” a intrat in gestiune de doua ori. Din primul lot mai exista 39 buc, din al doilea 9. In acest caz, pe coloana % in total stoc produs avem 77%, respectiv 23%.

Produsele sunt grupate pe gestiuni, afisate in ordine alfabetica.

Filtrare

Poti filtra dupa gestiune, produs (denumire sau cod) sau un interval de vechime.

img

Utilitatea Raportului Analiza Vechime Stoc

EXEMPLUL 1: Pe baza raportului, constati ca pentru articolul X ai o cantitate de 120 bucati, cu o vechime de 320 de zile si o valoare totala de 20000 lei. Asta inseamna ca, dupa 320 de zile, X inca este in stoc, intr-o cantitate suficient de mare, blocand o suma importanta de bani.

Concluzia este ca ai avut o comanda mult prea mare, iar acei bani puteau fi folositi, in toata aceasta perioada in alt fel.

Pe baza acestui raport poti stabili daca este cazul sa returnezi anumite articole, sa introduci promotii sau sa-ti completezi stocul mai des.

EXEMPLUL 2: Este extrem de util daca lucrezi cu produse care au termen de valabilitate pentru ca ai sansa sa verifici care sunt acele loturi care se apropie de expirare.

Raportul inregistreaza separat fiecare lot si face posibila evaluarea comenzilor initiale precum si a frecventei acestora pentru un produs care mai este in stoc.

Un articol cu aceeasi denumire, cod si pret, care a intrat in gestiune, in momente diferite, se va regasi pe linii separate in raport:

img

Actiuni

In coloana de actiuni ai posibilitatea sa accesezi direct rapoartele: Miscari stocuri, Vanzari pe produs si Profit pe produs. La deschidere, acestea o sa fie filtrate in functie de fiecare articol in parte:

img

Export

Raportul poate fi sortat pe toate coloanele (pentru ordonearea acestora in ordine crescatoare/ descrescatoare sau cronologica/ invers cronologica) si poate fi exportat in format Excel, prin optiunea din dreapta, sus:

img