Intrebari din Domeniu

Situatii in care contractul individual de munca poate fi suspendat

contract de munca suspendat

Publicat in 22-02-2019 - Actualizat in 26-02-2019

In practica, exista numeroase situatii in care contractele individuale de munca ale angajatilor trebuie sa fie suspendate. Vom puncta in cele ce urmeaza situatiile in care un contract individual de munca poate fi suspendat, care sunt efectele suspendarii precum si termenele de inregistrare in Revisal a suspendarii.

Dupa cum este mentionat si in Codul Muncii, suspendarea contractului individual de munca poate interveni:
• de drept;
• prin acordul partilor;
• prin actul unilateral al uneia dintre parti.

Prin suspendare se intelege suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator iar pe perioada suspendarii.

Atentie! Pe durata suspendarii pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor, daca acestea sunt prevazute prin legi speciale, prin contractul colectiv de munca aplicabil, prin contracte individuale de munca sau prin regulamente interne.

Suspendarea de drept a contractului individual de munca:
• concediu de maternitate;
• concediu pentru incapacitate temporara de munca;
• carantina;
• exercitarea unei functii in cadrul unei autoritati executive, legislative ori judecatoresti, pe toata durata mandatului, daca legea nu prevede altfel;
• indeplinirea unei functii de conducere salarizate in sindicat;
• forta majora;
• in cazul in care salariatul este arestat preventiv, in conditiile Codului de procedura penala;
• de la data expirarii perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizatiile ori atestarile necesare pentru exercitarea profesiei. Daca in termen de 6 luni salariatul nu si-a reinnoit avizele, autorizatiile ori atestarile necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de munca inceteaza de drept;
• in alte cazuri expres prevazute de lege.

Suspendarea contractului individual de munca din initiativa salariatului:
• concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani;
• concediu pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani;
• concediu paternal;
• concediu pentru formare profesionala;
• exercitarea unor functii elective in cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toata durata mandatului;
• participarea la greva;
• concediu de acomodare.

Suspendarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului:
• pe durata cercetarii disciplinare prealabile;
• in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti;
• in cazul intreruperii sau reducerii temporare a activitatii, fara incetarea raportului de munca, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
• in cazul in care impotriva salariatului s-a luat, in conditiile Codului de procedura penala, masura controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cautiune, daca in sarcina acestuia au fost stabilite obligatii care impiedica executarea contractului de munca, precum si in cazul in care salariatul este arestat la domiciliu, iar continutul masurii impiedica executarea contractului de munca;
• pe durata detasarii;
• pe durata suspendarii de catre autoritatile competente a avizelor, autorizatiilor sau atestarilor necesare pentru exercitarea profesiilor.

Suspendarea contractului individual de munca prin acordul partilor:
• in cazul concediilor fara plata pentru studii sau pentru interese personale.

Pe de alta parte, un alt aspect important pe care trebuie sa-l cunosti este faptul ca, absentele nemotivate ale angajatilor precum si concediile fara plata se scad din vechimea in munca. Fac exceptie, concediile pentru formarea profesionala fara plata.

In vederea suspendarii contractului individual de munca, se va intocmi o decizie de suspendare CIM pentru salariatul in cauza si se va inregistreza in REVISAL.

Angajatorul va opera si transmite in REVISAL decizia dupa cum urmeaza:

Inceput suspendare: cel tarziu in ziua lucratoare anterioara datei suspendarii. Se va completa in REVISAL data de inceput suspendare (este data de la care salariatului i-a fost suspendat contractul individual de munca conform deciziei de suspendare); data de sfarsit suspendare (este data pana la care salariatului i-a fost suspendat contractul individual de munca conform termenului limita stabilit prin decizia de suspendare, respectiv prin cererea salariatului de suspendare a CIM). Se va alege temeiul suspendarii si se vor mentiona alte detalii, daca este cazul.

Incetare suspendare: cel tarziu in ziua lucratoare anterioara datei incetarii suspendarii. Se va completa data incetare suspendare (este data de la care inceteaza suspendarea contractului salariatului, conform deciziei de incetare a suspendarii emise de angajator).

Delia Mircea
Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala . In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.
Articole similare
Intrebari din Domeniu

Ce obligatii are firma ta cu privire la administrarea contractelor cu angajatii?

Intrebari din Domeniu

Ce risca angajatorii care nu respecta Codul Muncii ?

Intrebari din Domeniu

Condica de prezenta a angajatilor - obligativitate

Intrebari din Domeniu

Dreptul la preaviz - concedierea vs demisionarea

0 0 vote
Article Rating
Aboneaza-te
Anunta-ma
guest
70 Comments
Cele mai vechi
Cele mai noi Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
Leo
Leo
1 An In trecut

Bună ziua, dacă am avut contractul suspendat pe perioada de o lună, mai pot face un credit, sau trebuie să aștept trei luni?

Prenume
Marian
Ursache Miruna
Administrator
1 An In trecut
Reply to  Leo

Buna ziua Marian,

Din pacate nu este de competenta noastra sa va raspundem la aceasta intrebare. Va puteti adresa biroului de credit (banca de unde doriti sa luati credit) pentru a gasi un raspuns potrivit. Vi se va face o analiza scoring prin care vi se va mentiona daca sunteti eligibil pentru credit.

Zi frumoasa!

Burian
Burian
1 An In trecut

Buna ziua,
Un salariat aflat in concediu crestere copil pana varsta la 2 ani are cim suspendat pana la 10.07.2019 (data sfarsit suspendare in Revisal). Intrebare: Daca salariatul revine anterior acestei date la serviciu , in Revisal se va opera si modifica data de sfarsit suspendare sau numai data de incetare a suspendarii in baza deciziei de incetare a suspendarii?
Va multumesc ,

Prenume
Ana
Ursache Miruna
Administrator
1 An In trecut
Reply to  Burian

Buna ziua Ana,

In baza cererii salariatului, angajatorul trebuie sa emita o decizie prin care dispune incetarea suspendarii, in situatia in care salariatul revine la locul de munca anterior perioadei stabilite initial.

In Revisal, din campul suspendare veti alege “Incetare suspendare” cu data mentionata in cerere, respectiv in decizia de incetare suspendare intocmita.

“Data incetare suspendare” este data de la care inceteaza efectiv suspendarea contractului salariatului (prima zi in care salariatul isi reia activitatea) conform deciziei de incetare a suspendarii emisa de angajator.

Speram ca aceste informatii sa va fie utile.

Zi frumoasa!

Cristi
Cristi
1 An In trecut
Reply to  Ursache Miruna

Daca ai contractul suspendat la o firma.te poti angaja la o alta firma

Ursache Miruna
Administrator
1 An In trecut
Reply to  Cristi

Buna ziua Cristi,

Da, va puteti angaja la alta firma, nu exista nici o restrictie in acest sens.

Zi frumoasa!

Geman
Geman
1 An In trecut

Buna seara! Un salariat este angajat pe perioada determinată cu data de încetare a contractului de muncă 31.12.2017, in data de 20.12.2017 i se suspendă contactul pentru concediu de creștere copil. Intrebarea este cum se operează în revisal la încetarea suspendării contractului pentru concediul de creștere copil ? Are voie angajatorul sa incheie contractul la 31.12.2017 daca acesta este suspendat? Este obligat angajatorul sa te primească la servici dupa ce încetează suspendarea? Va multumesc!

Prenume
Geanina
Ursache Miruna
Administrator
1 An In trecut
Reply to  Geman

Buna ziua,

Nu se poate opera in REVISAL incetarea contractului individual de munca daca contractul este suspendat pentru concediu de ingrijire copil.

Mai intai se opereaza in REVISAL incetarea suspendarii concediului de ingrijire copil, apoi se poate opera incetarea contractului individual de munca.

Potrivit art. 25 alin. (2) din OUG nr. 111/2010, “Este interzis angajatorului sa dispuna incetarea raporturilor de munca sau de serviciu in cazul:
a) salariatei/salariatului care se afla, dupa caz, in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
b) salariatei/salariatului care se afla in plata stimulentului de insertie prevazut la art. 7 alin. (1);
c) salariatei/salariatului care se afla in concediul pentru cresterea copilului prevazut la art. 11 alin. (1) lit. a).
Interdictia prevazuta la alin. (2) se extinde, o singura data, cu 6 luni, dupa revenirea definitiva a salariatei/salariatului in unitate”.

Din cele mentionate mai sus, rezulta faptul ca angajatorii nu pot concedia salariatii care se afla in CIC si, mai mult decat atat, sunt obligati sa-i primeasca inapoi la munca neavand voie sa-i dea afara nici in primele sase luni dupa ce acestia se intorc la munca.

Speram ca aceste informatii sa va fie de folos.

Zi frumoasa!

Calin
Calin
1 An In trecut

Buna ziua. In cazul functionarilor publici, daca se aplica pentru suspendarea raportului de serviciu din interes personal, ce consecinte implica? Pot reveni ulterior cu o cerere de incetare raport de serviciu sau la data expirarii suspendarii sunt obligat sa imi reiau activitatea neaparat?

Prenume
Cathia
Ursache Miruna
Administrator
1 An In trecut
Reply to  Calin

Buna ziua,

Din pacate, in ceea ce priveste sistemul public, nu va putem oferi un raspuns deoarece nu avem cunostintele necesare, articolul fiind redactat doar din punct de vedere al entitatilor din mediul privat.

Zi frumoasa!

TUDOR
TUDOR
1 An In trecut

Buna ziua, daca am facut in REVISAL doar detasare fara a face si suspendarea este vreo problema? Cum mai pot rectifica? Multumesc.

Prenume
Adrian
Ursache Miruna
Administrator
1 An In trecut
Reply to  TUDOR

Buna ziua,

Va putem recomanda sa cititi raspunsurile cu privire la numeroase situatii de inregistrare in REVISAL disponibile la urmatorul link: https://www.inspectiamuncii.ro/documents/66402/200969/Raspunsuri_Registru.pdf/8a793224-d2a3-49e7-8885-31bfab8ad413

Aici poate gasiti un raspuns si pentru speta dumneavoastra.

O zi placuta!

Margarit
Margarit
1 An In trecut

Buna ,daca lucrez la o firma ,anunt ca nu pot sa vin la ultima zi din tura de noapte din probleme de sanatate iar angajatorul ma amenintat cu desfacerea contractului dupa care mi l suspenda fara sa mi spuna data la care pot incepe din nou ,ce este de facut?mi au refuzat orice cerere de concediu si sa vin la munca din zilele mele de liber fara ca in contract sa scrie aceasta clauza.vreau sa stiu ce am de facut in acest caz?nu mi au dat nici un motiv intemeiat ptr aceasta suspendare de contract.mentionez ca imi expira contractul la sf.de luna .

Prenume
Andreea daniela
Ursache Miruna
Administrator
1 An In trecut
Reply to  Margarit

Buna ziua,

Speta dumneavoastra este putin mai complexa, de aceea va recomandam sa discutati aceste aspecte cu angajatorul dumneavoastra sau sa apelati la un jurist.

O zi placuta!

ADRIAN
ADRIAN
11 Luni In trecut

BUNA ZIUA.

AM DE FACUT O PRELUNGIRE A DETASARII IN REVISAL CU 6 LUNI INCEPAND CU DATA DE 01.08.2019.
AM INCERCAT SA FAC PRELUNGIREA DAR REVISALUL NU IMI PERMITE SA PRELUNGESC DECAT PANA IN DATA DE 30.01.2020.
MENTIONEZ CA PRIMA DETSARE A FOST FACUTA PE UN AN IN PERIOADA 01.08.2018-31.07.2019 CU DATA DE SFARSIT A DETASARII 31.07.2019.

ESTE CORECT?
VA MULTUMESC.

O ZI FRUMOASA.

Prenume
adrian
Ursache Miruna
Administrator
11 Luni In trecut
Reply to  ADRIAN

Buna ziua Adrian,

Din pacate, nu cunoastem aceasta speta, insa puteti sa contactati ITM din raza teritoriala pentru un raspuns.

Zi frumoasa!

Mada
Mada
11 Luni In trecut

Buna ziua,
Va rog sa ma ajutati cu urmatoarea problema: Un salariat a avut contractul suspendat 2 luni pentru ca avea contranct de mandat in cadrul firmei de administrator SA. Dupa terminarea celor 2 luni salariatul mai doreste sa-si suspende CIM-ul pentru inca 2 sapt. Cum putem prelungi acest contract suspendat? Va multumesc anticipat

Prenume
Mada
Ursache Miruna
Administrator
10 Luni In trecut
Reply to  Mada

Buna ziua Madalina,

Va recomandam sa studiati prevederile Capitolului IV Suspendarea contractului individual de munca din Codul muncii, pentru a vedea situatiile in care contractul se poate suspenda.

Zi frumoasa!

Avram
Avram
9 Luni In trecut

Buna ziua! Un angajat face cerere de concediu fara plata, motive personale. Se inregistreaza in revisal cererea. In timpul suspendarii o ruda vine sa solicite adeverinta medicala deoarece acesta este internat in spital. Cum operez in revisal aceasta modificare? ce se intampla cu zilele care coincid?

Prenume
Lucia
Ursache Miruna
Administrator
9 Luni In trecut
Reply to  Avram

Buna ziua,

In aceasta situatie, pentru a putea beneficia de concediu medical si de indemnizatia aferenta, va trebui sa incetati suspendarea (se poate face de catre angajat o cerere de incetare a suspendarii), dupa care se va inregistra concediul medical.

Zi frumoasa!

Tirintica
Tirintica
9 Luni In trecut

Buna ziua ….căutând informații despre întreruperea activității am descoperit acest topic. As dori daca aveti posibilitatea o informație. In cazul in care din motive financiare aș vrea ca și angajat să suspende activitate pe o perioadă de 12 luni pentru a urma un curs de calificare și deasemenea pentru a fi angajat într-o companie din străinătate, in baza carei legi se poate face acest lucru , este un drept pe care il pot avea ca și angajat , mentionez ca lucrez într-o companie de stat sau mai bine zis statul este acționar majoritar care este in declin , nu imi asigura siguranță pe viitor eu as avea o alternativă dar totuși aș dori să diminueze riscul de a rămâne șomer…..credeti ca imi puteți răspunde…

Prenume
Sebastian
Ursache Miruna
Administrator
8 Luni In trecut
Reply to  Tirintica

Buna ziua Sebastian,

In situatia dumneavoastra, consideram ca se poate aplica articolul 49 din Codul muncii care arata ca:

(1) Suspendarea contractului individual de munca poate interveni de drept, prin acordul partilor sau prin actul unilateral al uneia dintre parti.
(2) Suspendarea contractului individual de munca are ca efect suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator. Daca si angajatorul dumneavoastra este de acord, atunci vorbim de o suspendare prin acordul partilor.

Pe de alta parte, se poate realiza suspendare si din initiativa angajatului, iar in acest sens se aplica articolul 51 din Codul muncii care prevede ca un contract individual de munca poate fi suspendat din initiativa salariatului in urmatoarele situatii: „d) concediu pentru formare profesionala”.

Speram ca acest informatii sa va fie utile.

Zi frumoasa!

Anghel
Anghel
7 Luni In trecut

Buna seara. Sunt in Ccc..pana la data de 19 . 12 .2019, si urmeaza sa prelungesc cu inca 1 an concediul, copilul avand probleme. In dec 2018 SRL ul unde lucram sa inchis si nu pot lua legatura cu patronii. POt obtiNe personsl vreo dovada de la itm ca , contractul este incheiat ?

Prenume
Ioana
Ursache Miruna
Administrator
7 Luni In trecut
Reply to  Anghel

Buna ziua,

In situatia in care angajatorul s-a inchis si nu mai poate fi contactat, puteti sa solicitati la ITM documentele si informatiile necesare privind contractul dumneavoastra de munca.

Zi frumoasa!

Talpau
Talpau
7 Luni In trecut

Buna ziua,

Daca o salariata are cim suspendare pt crestere copil pana pe data de 05.12.2019, dar dupa aceasta data ea nu mai doreste sa revina la munca.
Transmit incetarea pe 04.12.2019, cu data de 05.12.2019, iar incetarea pe 06.12.2019? Este corecta varianta aceasta? Trebuie sa ii fac si majorare de salariu?

Multumesc,

Prenume
Laura
Ursache Miruna
Administrator
7 Luni In trecut
Reply to  Talpau

Buna ziua Laura,

Consideram ca in aceasta situatie nu mai aveati obligatia de a majora salariul. Puteati face incetare pe care o comunicati in REVISAL pe 5 decembrie si avand data incetarii 6 decembrie (aceasta este prima zi in care ar fi trebuit sa se intoarca la munca. Incetarea CIM se comunica cel tarziu in data incetarii, deci pe 6 decembrie se putea comunica in REVISAL incetarea CIM, incepand cu 6 decembrie 2019.

Zi frumoasa!

Florina
Florina
7 Luni In trecut

Buna ziua!
Va rog sa ma ajutati cu un sfat in ceea ce priveste urmatoarea situatie:
– Salariata angajata cu timp partial de munca, vechime in actualul post 3 luni. Precizez ca are C.I.M. cu norma intreaga, in vigoare, avand o vechime de peste 5 ani.
– Intra in concediu sarcina si lauzie incepand cu luna 4 din C.I.M. cu timp partial.
Neavand stagiu de cotizare de sase luni pe C.I.M. cu timp partial de lucru, cum ar trebui sa procedez:
1. Ii suport ca angajator concediul medical (neavand stagiu de cotizare nu il pot supora altfel)? Daca fac acest lucru ii afectez conditiile de acordare a concediului medical la firma unde are functie de baza?
2. Ii suspend C.I.M. incepand cu data intrarii in concediu medical cu acordul partilor pentru motive personale?

Va multumesc!

Prenume
Florina
Ursache Miruna
Administrator
7 Luni In trecut
Reply to  Florina

Buna ziua Florina,

Exista in acest sens un raspuns oficial in ceea ce priveste acordarea indemnizatiei de concediu medical, raspuns furnizat de casa de asigurari de sanatate Cluj:

„Referitor la plata indemnizatiior de concediu medical pentru salariatii care isi desfasoara activitatea in paralel la mai multi angajatori, va reamintim prevederile art. 33 din OUG 158/17.11.2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, actualizata: “Pentru persoana asigurata care se afla in doua sau mai multe situatii prevazute la art. 1 alin. (1) lit. A si B si care desfasoara activitatea la mai multi angajatori, la fiecare fiind asigurata conform prezentei ordonante de urgenta, indemnizatiile se calculeaza si se platesc, dupa caz, de fiecare angajator. Baza de calcul pentru fiecare indemnizatie o constituie numai venitul obtinut pe fiecare loc de realizare”.

Ca urmare a prevederilor legale mentionate mai sus, pentru asiguratii care isi desfasoara activitatea in paralel la mai multi angajatori, indemnizatiile pentru concediile medicale vor fi achitate numai de catre angajatorii unde sunt indeplinite conditiile de stagiu.

Sintagma “după caz” diferentiază angajatorii numai in raport cu indeplinirea stagiului minim de cotizare. Prin urmare, indemnizatiile pentru concediile medicale pot fi achitate numai de catre angajatorul/angajatorii unde asiguratul a indeplinit stagiul minim de cotizare si numai in raport cu veniturile realizate la acest angajator.

In consecinta, se considera stagiu asimilat numai perioada desfasurata la angajatorul/angajatorii la care activitatea salariatului a fost incheiata anterior inceperii actualului/actualelor contract/contracte de munca.

Zi frumoasa!

Barbu
Barbu
6 Luni In trecut

Buna ziua,

Am de facut o incetare de suspendare.
Speta este asa:
Inceput suspendare:01.01.2020
Sfarsit suspendare:31.01.2020
Incetare suspendare: (cand este corect? Eu pana acum puneam data de incetare aceeasi cu cea de sfarsit, aici 31.01.2020. Este corect? Daca nu, cum as putea regla ce a fost pana acum sau ppt face corect de acum in colo?)

Multumesc.

Prenume
Gabi
Ursache Miruna
Administrator
6 Luni In trecut
Reply to  Barbu

Buna ziua,

Data de incetare suspendare este data de la care inceteaza suspendarea contractului salariatului, conform deciziei de incetare a suspendarii emise de angajator – altfel spus, prima zi de lucru. Se pot face corectii ale inregistrarilor legate de supendare – aveti in meniul din REVISAL optiunea de corectie sau corectie incetare.

Zi frumoasa!

Anca
Anca
6 Luni In trecut

Buna ziua,

Pentru CCC, daca suspendarea contractului este pana in data de 1.04.2020 (atunci implineste copilul 2 ani) si eu fac o cerere de incetare a suspendarii pe 1.10.2020, angajatorul mai este obligat sa accepte incetarea suspendarii? Sau pe data de 2.04.2020 imi poate anula contractul de munca?

Multumesc!

Prenume
Anca
Ursache Miruna
Administrator
6 Luni In trecut
Reply to  Anca

Buna ziua Anca,

Dumneavoastra aveti obligatia sa va intoarceti la munca la finalizarea celor 2 ani de concediu. In caz contrar, puteti fie sa solicitati dumneavoastra incetarea contractului, fie angajatorul va putea inceta contractul dumneavoastra ca urmare a neprezentarii la munca.

Daca doriti prelungirea suspendarii pe alte cateva luni, puteti depune o cerere la angajator cu aceasta solicitare. Angajatorul poate sa accepte sau sa refuze, caz in care va trebui sa va reintoarceti la munca.

Speram ca aceste informatii sa va fie utile.

Zi frumoasa!

Cumpana
Cumpana
6 Luni In trecut

Bună ziua. Am lucrat la o Instituție în perioada 04.07.2018_ 30.10.2018. Pentru ultima lună lucrată nu am primit salariul.
La Itm a declarat că nu am desfășurat activitate în luna respectivă.
Adeverința emisă ulterior de Instituție și EXTRASUL REVISAL indică încetarea activității mele la 30.10.2018, cu acordul ambelor părți.
Data finală din Revisal confirmă sau infirmă activitatea mea în an luna respectivă??
Vă mulțumesc.

Prenume
Mario
Ursache Miruna
Administrator
5 Luni In trecut
Reply to  Cumpana

Buna ziua,

Daca data incetarii activitatii este 30.10.2018, acest lucru inseamna ca dumneavoastra ati lucrat pana la aceasta data in institutie. Astfel, avand in vedere ca figurati ca angajat, ar fi trebuit sa primiti salariul si pe octombrie. Trebuie sa aduceti la cunostinta institutiei aceasta situatie – poate fi o eroare de calcul si prin corectarea acesteia, veti primi salariul.

Zi frumoasa!

Cumpănă
Cumpănă
5 Luni In trecut
Reply to  Ursache Miruna

Vă mulțumesc pentru răspuns !!
Din păcate, Instituția refuză plata salariului restant.
Sper ca Instanța de judecată să clarifice această situație neplăcută.

FARAGA
FARAGA
6 Luni In trecut

Buna ziua ,va rog sa ma ajutati cu o problema in 21.12.2019 a incetat suspendarea ccc a unei angajate ,si nu s-a prezentat cu o cerere de reluare activitate pot opera decizia de reluare activitate si suspendare cim ,cfs o luna de zile( ea este insarcinata cu al doilea copil in 20 de saptamani )si probabil va aduce concediu medical pana la intrarea iar in maternitate ,(ea locuieste in alta localitate ) care ar fi solutia ? multumesc

Prenume
AURELIA
Ursache Miruna
Administrator
5 Luni In trecut
Reply to  FARAGA

Buna ziua Aurelia,

In aceasta situatie va recomandam sa luati legatura cu salariata pentru a o instiinta cu privire la aceasta situatie si pentru a intelege ce doreste sa faca, sa se intoarca sau nu.

Pana atunci, noi consideram ca ar trebui sa inregistrati mai degraba absente nemotivate decat concediu fara salariu. Pentru concediu fara salariu nu aveti un document care sa justifice acest lucru.

Zi frumoasa!

Florin
Florin
6 Luni In trecut

Buna seara ! Am si eu o nelamurire si m as bucura daca pot afla opiniile dumneavoastra. Intr un contract colectiv de munca sunt stipulate prime in valoare fixa, anuala, pentru toti salariatii, cu ocazia anumitor zile (Craciun), si sunt acordate conform CCM fara nicio alta precizare. Angajatul, care in perioada aceasta a beneficiat la cerere de concediu fara plata pentru probleme personale de 30 de zile lucratoare, implicit CIM ul suspendat, integistrat in revisal, mai poate beneficia de aceasta? Stiu ca in perioada suspendarii CIM, angajatul nu beneficiaza de niciun drept salarial, deci nu se platesc nici contributiile, insa avand in vedre CCM, nu exista stipulata o prevedere conform careia in cazul suspendarii, salariatul nu ar beneficia de aceasta. Conform unui principiu de drept, “unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge”. la revenirea acestuia in functie trebuie acordata prima respectiva? Intreb pentru ca am vazut ca exista practica judecatoreasca in acest sens, dand castig de cauza salariatului. Va multumesc!

Prenume
Paun
Ursache Miruna
Administrator
5 Luni In trecut
Reply to  Florin

Buna ziua Paul,

In opinia noastra, salariatul va beneficia de prima respectiva la reintoarcerea din perioada de suspendare, deoarece in contractul colectiv de munca nu sunt prevazute restrictii in acest sens.

Zi frumoasa!

Silviu
Silviu
5 Luni In trecut

Buna ziua,
Am o întrebare puțin mai off-topic si va rog sa mă ajutați dacă puteți.
Am văzut în multe locuri că în cazul în care realizezi concomitent venituri supuse impozitului din mai multe surse, indemnizatie crestere copil se acordă pe baza documentelor care dovedesc că ai suspendat cel puțin una dintre activitățile tale, indemnizația calculându-se luând in calcul toate veniturile impozitabile.
Dacă sunt și angajat cu CIM și am și PFA, pot suspenda doar activitatea PFA (PFA fiind una din activitățile de care vorbeam mai sus) cu condiția ca prin CIM (la care sa modifice cu act adițional salariul – gen sa se modifice in part time) sa nu câștig de la angajator pe parcursul unui an calendaristic în perioada concediului, mai mult de cinci ori valoarea minimă a indemnizației, adică de 6250 de lei (1250 lei x 5)?

Prenume
Silviu
Ursache Miruna
Administrator
5 Luni In trecut
Reply to  Silviu

Buna ziua Silviu,

Art. 13 alin. 3 lit. c) din OUG 111/2010 mentioneaza ca indemnizatia de crestere copil nu se suspenda daca persoana realizeaza, in decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfasurarea efectiva a unei activitati in perioada de concediu, al caror nivel net nu depaseste de 5 ori cuantumul minim al indemnizatiei stabilit la art. 2 alin. (2).

Acest cuantum minim de care se vorbeste la art. 2 alin. (2) este 2,5 ori valoarea indicatorului social de referinta. Cum ISR este 500, lei rezulta ca indemnizatia minima este 1250. In situatia in care in cursul unui an nu depasiti acest plafon de 6.250 lei, nu trebuie sa suspendati CIM si veti putea beneficia de indemnizatie in continuare.

Zi frumoasa!

Patrascu
Patrascu
5 Luni In trecut

Buna ziua,

In cazul in care sunt unic actionar al unei microintreprinderi, ma pot angaja pe mine la microintreprindere dupa care prin acordul partilor sa imi suspend CIM-ul pe o perioada mai lunga (10-20 luni) doar pentru simplul fapt de a beneficia de impozitul micro de 1% (care se aplica si in cazul angajatilor cu CIM-ul suspendat)?

Moral realizez care este raspunsul, va intreb dpdv legal daca poate surveni orice fel de problema.

Va multumesc!

Prenume
George
Ursache Miruna
Administrator
4 Luni In trecut
Reply to  Patrascu

Buna ziua George,

In aplicarea prevederilor art. 51 alin. (4) din Codul fiscal, pentru stabilirea numarului de salariati se iau in considerare si contractele individuale de munca/conventiile individuale de munca, incheiate potrivit legilor speciale, precum si contractele suspendate, potrivit legii.

Asadar, contractele suspendate se iau in calculul numarului de salariati. Daca va incadrati in una dintre cauzele de suspendare prevazute de codul muncii – in acest sens va recomandam sa verificati care sunt situatiile in care se poate suspenda contractul de munca (art. 50, 51, 52 Codul muncii), atunci nu ar trebui sa fie probleme.

Speram ca aceste informatii sa va fie utile.

Zi frumoasa!

George
George
4 Luni In trecut
Reply to  Ursache Miruna

Contractul se poate suspenda prin acordul partilor „pentru interese personale”. Deci din nou legal nu vad ce ar putea fi incorect. Va rog sa-mi dati un raspuns uman din care sa pot trage niste concluzii folositoare, nu unul „conform art va recomand sa studiati”… Va multumesc frumos!

Ursache Miruna
Administrator
4 Luni In trecut
Reply to  George

Buna ziua,

Va multumim pentru intrebarea adresata si pentru ca ne urmariti.

Activitatea pe care o desfasuram presupune multe referiri la legislatie, pe care de altfel le prezentam ca recomandari. Acest fapt poate atribui raspunsurilor noastre uneori un aspect formal. Asadar, da, articolul 54 din Codul muncii va da posibilitatea suspendarii contractului prin acordul partilor, in cazul concediilor pentru interese personale, iar Codul fiscal ia in calcul aceste contracte suspendate la evaluarea numarului de angajati. De aceea consideram ca puteti aplica procentul de 1%.

Zi frumoasa!

George
George
4 Luni In trecut
Reply to  Ursache Miruna

De ce stergeti comentariile? V-am intrebat frumos daca puteti sa elaborati si am adus in discutie prevederile C.F. conform carora CIM-ul se poate suspenda prin acordul partilor „pentru interese personale”. Un raspuns de genul „verificati art. X alin Y” desi poate corect, nu ajuta la fel de mult nici pe mine si nici pe viitorii cititori. Va multumesc anticipat pentru noul raspuns!

Ursache Miruna
Administrator
4 Luni In trecut
Reply to  George

Buna ziua,

Cand cititorii lasa comentarii, acestea nu sunt aprobate automat, tocmai pentru a asigura calitatea informatiilor furnizate pe blog. Primind foarte multe intrebari, este intr-adevar posibil sa nu fie imediat vizibile, dar acest lucru nu inseamna ca nu sunt transmise expertilor cu care noi colaboram.

In plus, SmartBill este o companie care vinde un soft de facturare si gestiune, in niciun caz nu reprezinta obiectul activitatii noastre oferirea de consultanta fiscala. Dar ne face placere sa putem ajuta atunci cand putem si acesta este si motivul pentru care am decis sa raspundem gratuit intrebarilor adresate pe acest blog.

Comentariul dumneavoastra a fost aprobat si a primit raspuns.

Va multumim ca ne cititi.

O zi buna.

George
George
4 Luni In trecut
Reply to  Ursache Miruna

Va multumesc frumos, intr-adevar pe moment nu am realizat faptul ca si „raspunsurile” au nevoie de aprobare nu doar comentariul initial.

Cele bune!

Ursache Miruna
Administrator
4 Luni In trecut
Reply to  George

Va multumim si noi de intelegere.

Weekend placut!

chis
chis
4 Luni In trecut

Buna ziua. Am o problema mai speciala. O angajata se afla in concediul de crestere al copilului. in aceasta perioada a mai nascut un copil. Cum operez in REVISAL incetarea suspendarii primului concediu si operez o alta suspendare? Sau cum trebuie procedat?

Prenume
nicolae adrian
Ursache Miruna
Administrator
4 Luni In trecut
Reply to  chis

Buna ziua,

Se poate opera in REVISAL o prelungire a suspendarii concediului de ingrijire copil. Nu este nevoie sa faceti incetare si apoi reluare suspendare.

Zi frumoasa!

Ivan
Ivan
4 Luni In trecut

Buna ziua, daca o firma suspenda la un moment dat un nr de X contracte de munca, poate sa suspende si la restul Y angajatilor mai tarziu? sau e obligata sa intre in insolventa si sa se intre in somaj?

Prenume
Cristian
Ursache Miruna
Administrator
3 Luni In trecut
Reply to  Ivan

Buna ziua,

Trebuie analizate pentru speta dumneavoastra cauzele care au condus la suspendarea primilor angajati- daca au fost din initiativa angajatilor sau a firmei. Nu cunoastem o prevedere care sa limiteze numarul de contracte care pot fi suspendate. Prin urmare consideram ca puteti suspenda si restul contractelor. Companiile pot functiona si fara angajati.

Zi frumoasa!

Dinu
Dinu
4 Luni In trecut

Buna ziua, daca s-a suspendat contractul de munca cu forta majora, art.50 lit.F, pe o perioada de 2 luni, la expirarea acelui termen se mai poate prelungi suspendarea pe un alt termen ? va multumesc.

Prenume
Georgiana
Ursache Miruna
Administrator
3 Luni In trecut
Reply to  Dinu

Buna ziua Georgiana,

In conditiile in care exista in continuare cauzele care au generat suspendarea CIM, se poate prelungi suspendarea.

Numai bine!

Alexandra
Alexandra
2 Luni In trecut
Reply to  Ursache Miruna

Buna ziua! In cazul suspendarii cim cu acordul partilor, art. 54, exista o perioada maxima de suspendare? Daca atat angajatul, cat si angajatorul sunt de acord sa prelungeasca suspendarea… multumesc!

Ursache Miruna
Administrator
2 Luni In trecut
Reply to  Alexandra

Buna ziua Alexandra,

Nu este prevazuta in legislatie o anumita perioada de timp pentru suspendarea prin acordul partilor.

Zi frumoasa!

Avramut
Avramut
3 Luni In trecut

Buna ziua, daca de la data de 1 aprilie mi se suspendă contractul de muncă pe o perioadă de 1 lună,fara somaj tehnic din cauza ordonanței de urgență, imi afecteaza stimulentul de inserție pt copil?

Prenume
Dorina
Ursache Miruna
Administrator
3 Luni In trecut
Reply to  Avramut

Buna ziua,

Ar fi important de mentionat temeiul suspendarii contractului de munca.

Baza legala aplicabila in cazul dumneavoastra este Decretul 195/2020 care arata la art. 37 ca, prin exceptie de la prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, persoana indreptatita isi pastreaza stimulentul de insertie in situatia pierderii locului de munca ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19.

Mai departe, in OUG 30/2020 se detaliaza aceste situatii, astfel: „Acordarea stimulentului de insertie prevazut la art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se efectueaza fara intrerupere, pe o perioada de 90 zile in cazul persoanelor care, incepând cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, se afla in una sau mai multe dintre urmatoarele situatii:
a) beneficiaza de concediile prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) si d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) beneficiaza de concediul prevazut de Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere parintilor pentru supravegherea copiilor, in situatia inchiderii temporare a unitatilor de invatamant;
c) se afla in perioada prevazută la art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; (adica in cazul intreruperii sau reducerii temporare a activitatii, fara incetarea raportului de munca, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare; aceasta este o suspendare din initiativa angajatorului)
d) li s-a suspendat ori le-a incetat raportul de munca ori de serviciu, ca urmare a instituirii situatiei de urgenta in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 453/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

Asadar, acestea sunt situatiile in care se poate pastra indemnizatie de insertie.

Speram ca aceste informatii sa va fie utile.

Multa sanatate!

Avramut
Avramut
3 Luni In trecut
Reply to  Ursache Miruna

Mulțumesc din suflet

Ciobanu
Ciobanu
2 Luni In trecut

Buna ziua. Pe data de 05.04 2020 am avut ultima zi de concediu postnatal. Am realizat abia pe data de 23.04.2020 ca nu am facut cererea de suspendare a contractului de munca incepand cu data de 06.04.2020 pentru a putea depune dosarul de indemnizatie privind concediul de crestere a copilulului pana la 2 ani. Cum pot remedia aceasta situatie astfel incat documentele sa fie valabile si sa pot beneficia de indemnizatie? Va multumesc frumos!

Prenume
Georgiana
Ursache Miruna
Administrator
2 Luni In trecut
Reply to  Ciobanu

Buna ziua Georgiana,

Comunicarea suspendarii in REVISAL a CIM se face cu o zi inainte de data inceperii suspendarii.

Exista doua solutii: fie inregistrati acum cu data de 6 aprilie suspendarea CIM (insa aici exista riscul de amenda pentru nerespectarea termenelor de inregistrare in REVISAL), fie inregistrati de acum suspendarea (insa in aceasta perioada nu veti beneficia de indemnizatia de concediu de ingrijire copil).

Zi frumoasa!

Claianu
Claianu
2 Luni In trecut

Buna ziua, lucrez intr-un spital privat si azi 29.04.2020 am verificat la ITM starea contractului de munca, unde am avut surpriza sa aflu ca din data de 25.04.2020 -15.05.2020 am contractul suspendat. In conditiile in care am fost la serviciu 1-2 zile pe saptamana, conform noilor reguli legate de starea de urgenta. Cum este posibil sa am contractul de munca suspendata fara ca eu sa fiu anuntata si mergand in continuare la munca?
Va multumesc!

Prenume
Laura
Ursache Miruna
Administrator
2 Luni In trecut
Reply to  Claianu

Buna ziua Laura,

Este intr-adevar o situatie care nu respecta prevederile legale, este posibil sa fi fost suspendat ca urmare a unei erori.

Va sfatuim sa discutati cu angajatorul in ce baza legala s-a produs suspendarea, mai ales ca dumneavoastra nu ati fost instiintata si desigur, daca este vorba despre o eroare, se vor lua masurile de corectie necesare.

Aveti dreptul sa solicitati orice informatie legata de contractul dumneavoastra de munca angajatorului.

Mult succes!

Brojba
Brojba
2 Luni In trecut

Buna ziua daca firma pe timp de carantina iti opreste bonurile de masa este ceva legal ?

Prenume
Adrian
Ursache Miruna
Administrator
2 Luni In trecut
Reply to  Brojba

Buna ziua Adrian,

Bonurile de masa se dau pentru zilele in care angajatul merge la munca. Daca dumneavostra ati avut contractul suspendat, atunci nu se pot acorda tichete de masa pentru aceasta perioada.

Zi frumoasa!

Elisei
Elisei
2 Luni In trecut

Buna ziua!
Ce pot face daca angajatorul mi a suspendat contractul de munca un an jumatate fără ca eu să stiu ?

Prenume
Loredana
Ursache Miruna
Administrator
1 Luna In trecut
Reply to  Elisei

Buna ziua Loredana,

Este o situatie, desigur, care nu este legala. In primul rand, trebuie sa discutati cu angajatorul acest lucru si sa va adresati ITM din raza teritoriala de care apartineti.

Zi frumoasa!

Pal
Pal
18 Zile In trecut

Buna ziua!

Primesc stimulent de insertie, nu am revenit la vechiul loc de munca ci am reusit sa ma angajez in timp util pt a putea beneficia de stimulent.
Contractul cu angajatorul nou este din 3.3.2020, pe perioada nedeterminata dar apare si rubrica cu cele 90 de zile de proba.
Am avut contractul suspendat din cauza pandemiei (somaj tehnic), am doar act pt suspendare cu data de 6.4.2020. Pe la jum luni mai am primit mesaje pe tel prin wats up sa lucrez de acasa si sa merg la birou doar pt comenzi. Am rugat angajatorul sa imi prezinte actul pt redeschiderea contractul si ori s-a facut ca nu a citit, ori a citit si nu a raspuns sau mi-a spus scurt ok fara sa imi transmita nimic.
Pe data de 19.6.2020 am intrebat si de salariu si despre acte si mi s-a raspuns ca se asteapta statele de plata pt a fi platit salariul si ca voi primi si actele. Pt ca de la jum lunii mai primesc aceleasi raspunsuri, le-am comunicat ca voi lua legatuta cu ITM, am primit salariul in cont in aproximativ 2 ore.
Au urmat apoi amenintari ca dc nu imi depun cererea de demisie imi va fi suspendat contractul pe motiv de absenta nemotivata si amenintari si comportament urat.
Intrebarile mele sunt:
– se tine cont de perioada de proba chiat dc iau stimulentul de insertie si se poate inchide contract cu aceasta motivare?
– se poate inchide contractul pe motiv de absentare nemotivata?
– azi am primit un plic prin posta cu confirmare de primire de laangajator, nu l-am primit, l-am refuzat. In plic este posibil sa fi fost inchiderea? Am procedat gresit ca nu l-am primit?

Va multumesc pt rabdare pt citirea mailului si anticiptat pt raspunsuri!
Toate cele bune!

Prenume
Elisabeta
Ursache Miruna
Administrator
9 Zile In trecut
Reply to  Pal

Buna ziua Elisabeta,

In primul rand, daca dumneavoastra aveti un contract de munca suspendat pe motiv de somaj tehnic, atunci angajatorul nu avea dreptul sa va solicite sa prestati munca, nici macar de acasa. Pentru suspendarea contractului pe motiv de somaj tehnic, documentul utilizat este decizia de suspendare, pe care ati primit-o.

In mod similar, pentru reluarea activitatii se intocmeste o decizie de anulare a suspendarii. Probabil nu a fost intocmita din moment ce nu v-a fost adusa la cunostiinta. Banii de somaj tehnic au fost suportati de catre stat, care a virat companiilor in termen de 15 zile de la finalul lunii, dupa care firmele aveau obligatia ca in termen de 3 zile sa le vireze angajatilor.

Pe de alta parte, angajatorul nu va poate solicita sa va depuneti cererea de demisie. Si cat timp sunteti in somaj tehnic, nu se poate valida nici amenintarea ca ati avut absente nemotivate. Dumneavoastra aveti dreptul sa solicitati angajatorului informatii cu privire la situatia contractului de munca – extras din REVISAL, copie dupa documentele din dosarul de personal, iar angajatorul este obligat sa vi le prezinte. Contractul de munca se poate suspenda in baza existentei absentelor nemotivate, insa acest fapt trebuie dovedit, pentru a putea fi valid. Daca in acel plic se afla incheierea CIM-ului, atunci acesta poate surveni numai ca urmare a vointei unilaterale a angajatorului (nu in baza demisiei dumneavoastra) si va trebui sa verificati ce articol din Codul Muncii s-a prezentat ca motiv al incetarii. Situatia se poate rezolva juridic daca nu indeplineste cerintele legale.

Trebuie sa mai stiti ca in perioada de proba, contractul de munca se poate incheia de catre oricare din cele 2 parti – angajat si angajator, fara o motivatie prealabila. Dumneavoastra ati trecut insa de aceasta perioada de 90 de zile.

Referitor la stimulentul de insertie, plata acestuia nu se suspenda pe durata somajului tehnic.

Mult succes!