Datorii pe termen scurt vs. datorii pe termen lung

In cadrul unei societati vor putea exista la un moment dat atat datorii pe termen scurt (< 1 an), cat si datorii pe termen lung (> 1 an), insa trebuie sa stim care sunt diferentele majore dintre cele doua tipuri de datorii (pentru a le putea incadra corect in contabilitate) si cum pot influenta parcursul societatii noastre.

Datoriile pe termen scurt mai sunt denumite si datorii curente si reprezinta surse de finantare externe puse la dispozitia societatii si care trebuie achitate intr-un termen de maxim 12 luni.

Potrivit OMFP 1802/2014, o datorie este considerata ca fiind pe termen scurt, atunci cand:

• se asteapta sa fie decontata in cursul normal al ciclului de exploatare al entitatii;

• este exigibila in termen de 12 luni de la data bilantului.

Exemple de datorii pe termen scurt:

• imprumuturi din emisiunea de obligatiuni;

• sume datorate institutiilor de credit;

• avansuri incasate in contul comenzilor;

• datorii comerciale (furnizori);

• efecte de comert de platit (cambii, bilete la ordin, cecuri);

• sume datorate entitatilor afiliate.

Datoriile pe termen lung sunt surse de finantare externe atrase de societate prin emisiunea de obligatiuni, imprumuturi de la banci si alte institutii financiare sau sume puse la dispozitia societatii de entitati afiliate si furnizori (datorii comerciale) si care trebuie restituite, de regula, intr-un termen mai mare de 12 luni. 

Potrivit reglementarilor contabile ( OMFP 1802/2014), o datorie este considerata ca fiind pe termen lung atunci cand sumele trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an. Contabilitatea imprumuturilor si datoriilor asimilate acestora se tine pe urmatoarele categorii:

• imprumuturi din emisiuni de obligatiuni si prime de rambursare a acestora;

• credite bancare pe termen lung  si mediu;

• sumele datorate entitatilor afiliate,entitatilor asociate si entitatilor controlate in comun;

• alte imprumuturi si datorii asimilate, precum si dobanzile aferente acestora.

Societatile trebuie sa mentina clasificarea datoriilor pe termen lung purtatoare de dobanda in aceasta categorie chiar si atunci cand acestea sunt exigibile in 12 luni de la data bilantului, daca:

• termenul initial a fost pentru o perioada mai mare de 12 luni;

• exista un acord de refinantare sau de reesalonare a platilor, care este incheiat inainte de data bilantului.

Pornind de la aceasta clasificare, exista doua reguli de baza ale finantarii : 

a) activele pe termen scurt sa fie finantate prin datorii pe termen scurt, iar 

b) activele pe termen lung sa fie finantate prin datorii pe termen lung.

In cazul in care se constata dezechilibre, acestea pot fi rezolvate prin restructurari bilantiere.

O abatere de la regulile de mai jos poate conduce la situatii dificile pentru entitate cum ar fi nevoia de rambursare a datoriilor pe termen scurt inainte ca mijloacele fixe dobandite din aceste surse sa inceapa sa genereze beneficii din vanzari, corespunzator cu amortizarea acestora.

In plus trebuie tinut cont de faptul ca in general, dobanzile si comisioanele la creditele pe termen scurt sunt mai costisitoare decat la cele pe termen lung.

Exista doi indicatori foarte utili in analiza financiara care reflecta echilibrul bilantier: lichiditatea si solvabilitatea companiei.

Lichiditatea este capacitatea firmei de a-si onora obligatiile pe termen scurt prin transformarea activelor curente (stocuri, creante, investitii pe termen scurt etc.) in numerar. 

O problema frecventa care produce dezechilibru este atunci cand entitatea decide de exemplu finantarea unor imobilizari prin surse pe termen scurt. Aceasta produce imediat deteriorarea indicatorilor de lichiditate.

Solvabilitatea exprima gradul de acoperire a obligatiilor pe termen scurt, mediu si lung ale companiei din activele patrimoniale. Se determina ca raport intre totalul datoriilor si totalul activelor si arata cat din activele entitatii sunt finantate din datorii si cat din capitaluri.