Intrebari din Domeniu

Declaratia unica – termenul pentru depunerea rectificativelor pentru venitul estimat

Declaratia unica

Declaratia unica este acea declaratie care trebuie completata si depusa de catre persoanele fizice care realizeaza fie individual, fie intr-o forma de asociere, venituri sau pierderi din Romania sau/si din strainatate si care datoreaza prin urmare impozit pe venit si contributii sociale obligatorii.

Potrivit codului fiscal (pana la modificari ulterioare) termenul de depunere a declaratiei unice in anul 2020 este data de 15 martie. Au existat propuneri si discutii de prelungire a acestui termen pana in data de 25 mai. Pana la publicarea lor in Monitorul oficial, se va respecta termenul de depunere de 15 martie.

In anul 2019, termenul legal pana la care s-a depus declaratia a fost 31 iulie 2019. Aceasta declaratie s-a depus pentru:

  • declararea impozitului pe veniturile realizate din Romania sau/si din strainatate in anul 2018
  • declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din Romania in anul 2019
  • venitul estimat pentru incadrarea ca platitor de contributii sociale pentru anul 2019 si dupa caz a declararii contributiilor sociale datorate in anul fiscal 2018

Termenul depunerii declaratiei in cazul inceperii unei activitati in cursul anului

Pe de alta parte, in situatia in care un contribuabil isi incepe activitatea in cursul anului sau obtine venituri din cedarea folosintei bunurilor din patrimoniul personal, altele decat veniturile din arendare pentru care impunerea este finala si care nu au avut, pana la acea data, obligatia depunerii declaratiei unice,  declaratia se depune in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

Termenul depunerii declaratiei in cazul incetarii unei activitati in cursul anului

Acelasi lucru este valabil si pentru contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente si/sau din activitati agricole, silvicultura si piscicultura pentru care impozitul se determina in sistem real si care in cursul anului fiscal isi inceteaza activitatea, precum si pentru cei care intra in suspendare temporara a activitatii. Si acestia au obligatia de a depune la organul fiscal competent declaratia, in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

Recalcularea normei de venit in cazul incetarii activitatii

In cazul unei PFA cu norma de venit  care isi inceteaza activitatea in cursul anului, sau o intrerupe temporar, este obligata ca in termen de 30 de zile de la producerea evenimentului sa depuna declaratia la organele fiscale competente si sa isi recalculeze impozitul pe venit. Documentele justificative in baza carora se reduc normele anuale de venit se pastreaza la domiciliul fiscal al contribuabililor. In cazul incetarii sau suspendarii temporare a activitatii in cursul anului, contribuabilii care realizeaza venituri din inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala, avand o capacitate de cazare cuprinsa intre una si 5 camere inclusiv, vor notifica evenimentul organului fiscal competent in termen de 30 de zile de la data producerii acestuia, prin depunerea declaratiei si isi vor recalcula impozitul anual datorat.

Rectificarea declaratiei

O data depusa, declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice se poate corecta in cazul in care se constata ca informatiile declarate nu mai corespund realitatii si acest lucru se face prin depunerea unei declaratii rectificative. Rectificarea declaratiei se face utilizand acelasi formular insa se bifeaza cu X casetele de pe prima pagina, astfel:

declaratia-unica-2020
declaratia-unica-2020

Depunerea unei rectificative presupune completarea tuturor datelor si informatiilor prevazute in capitolul supus rectificarii, inclusiv cele care nu difera fata de declaratia initiala. Se poate pune bifa de rectificativa la capitolul I sau II sau la ambele.

Exista cateva elemente care se pot rectifica:

  • corectarea impozitului pe venit, precum si a contributiilor sociale datorate de persoanele fizice
  • modificarea datelor de identificare a persoanei fizice
  • modificarea unor date referitoare la categoria/sursa veniturilor sau a nivelului acestora, potrivit legii
  • modificarea unor date referitoare la contributia de asigurari sociale si contributia de asigurari sociale de sanatate
  • corectarea altor informatii prevazute de formular

Un aspect important de care trebuie sa se tina cont pana la finalul anului 2019 este ca se poate rectifica impozitul pe venitul estimat doar pana la data de 31 decembrie a anului de impunere.

Fac exceptie contribuabilii care nu au obligatia completarii capitolului I din declaratie si care rectifica declaratia in conditiile prevazute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare. Asadar, daca ai de facut o rectificare in ce priveste venitul estimat, mai poti sa faci acest lucru pana la finalul anului 2019.

Esti contabil? Vezi cat de simplu depui declaratiile pentru toti clientii tai, cu ajutorul programului nostru de contabilitate online. Testeaza printr-un cont gratuit SmartBill Conta!

Delia Mircea
Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala . In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.
Articole similare
Intrebari din Domeniu

Obligatia depunerii declaratiei unice in 2019

Intrebari din Domeniu

Impozitarea premiilor obtinute de persoane fizice

avatar
2 Discutii
2 Raspunsuri la discutie
1 Abonati
 
Comentariul cu cele mai multe reactii
Cea mai populara discutie
3 Autorii comentariilor
Ursache MirunaGogaMir Autorii comentariilor recente
  Aboneaza-te  
Cele mai noi Cele mai vechi Cel mai votat
Anunta-ma
Mir
Vizitator
Mir

Buna ziua,

Sunt PFA în sistem real. Venitul NET obținut în acest an este mai mic decât cel estimat în declarația unică (și venitul estimat și cel realizat efectiv sunt sub nivelul salariului minim), și deci impozitul real pe venit ar fi cu 600 lei mai mic decât cel estimat (nu am plătit până acum, voi plăti până pe 15 martie 2020). Întrebarea mea e: Trebuie neapărat să depun o declarative rectificativă acum în decembrie sau este suficient că la anul, când depun declarația unică pe 2020, voi scrie sumele corecte obținute efectiv și voi plăti atunci impozitul pe venit?

Vă mulțumesc.

Prenume
D
Ursache Miruna
Administrator

Buna ziua,

Puteti sa depuneti direct declaratia finala cu sumele efectiv realizate pana in 15 martie 2020 si regularizarea se va face prin respectivul formular. Nu este obligatorie depunerea rectificativelor.

Zi frumoasa!

Goga
Vizitator
Goga

Bună, Am o într individuala, comerț, norma de venit și plătitoare tva. Ptr ca anul acesta sunt cu mult sub plafon, doresc sa ies de la tva, depun decl 10 și depun pina luna următoare decl 300. Întrebare :se face ajustare și anume cum? Fac inventar și plătesc tva la stoc marfa? Ce ajustez? multumesc

Prenume
Osinela
Ursache Miruna
Administrator

Buna ziua, In situatia trecerii de la calitatea de platitor de TVA la cea de neplatitor, se face ajustarea TVA la bunurile aflate in stoc, servicii neutilizate, bunuri de capital. In ultimul decont de taxa depus, persoanele impozabile au obligatia sa evidentieze valoarea rezultata ca urmare a efectuarii tuturor ajustarilor de taxa. Punctul 83 alin. (7) din Normele la Codul fiscal mentioneaza: “Persoana impozabila care solicita scoaterea din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal in vederea aplicarii regimului special de scutire are obligatia sa ajusteze taxa deductibila aferenta: a) bunurilor aflate in stoc,… Citeste mai mult »