Intrebari din Domeniu

Microintreprinderea in 2021 – plafoane, taxare, sponsorizare

Microintreprinderea

Publicat in 15-01-2021

Mai jos este o sinteza a principalelor reglementari care se aplica microintreprinderilor in 2021:

1. Conditii care trebuie indeplinite pentru a putea aplica acest regim

  • Microintreprinderea este cea mai comuna forma de inregistrare fiscala pentru o societate cu raspundere limitata. Mai mult, o firma nou-infiintata detinuta de persoane, altele decat statul si unitatile administrativ-teritoriale este obligata sa plateasca impozit pe veniturile microintreprinderilor incepand cu primul an fiscal.
  • Conditiile pentru a putea fi pastrat acest regim fiscal, pentru firmele care nu mai sunt nou infiintate sunt:
    • sa realizeze venituri care nu au depasit echivalentul in lei a 1.000.000 euro. Pentru anul 2021, in echivalent lei, acest plafon este de 4.869.400 lei
    • capitalul social sa fie detinut de persoane, altele decat statul si unitatile administrativ-teritoriale
    • sa nu se afle in dizolvare, urmata de lichidare, inregistrata in registrul comertului sau la instantele judecatoresti

2. Anul fiscal al unei microintreprinderi este anul calendaristic.

3. Cotele de impozit sunt:

  • 1% pentru microintreprinderile care au unul sau mai multi salariati
  • 3% pentru microintreprinderile care nu au salariati

Prin salariat se intelege o persoana angajata cu contract individual de munca cu norma intreaga, dar sunt asimilate si situatiile in care exista persoane angajate cu timp partial daca fractiunile de norma prevazute in acestea, insumate, reprezinta echivalentul unei norme intregi sau daca au incheiate contracte de administrare sau mandate in cazul in care remuneratia acestora este cel putin la nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.

Este important de mentionat ca pentru microintreprinderile care nu au niciun salariat, in situatia in care angajeaza un salariat, in scopul modificarii cotei de la 3% la 1% noul salariat trebuie angajat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata sau pe durata determinata pe o perioada de cel putin 12 luni.

4. Trecere la impozit pe profit prin depasire plafon

Daca in cursul anului microintreprinderea obtine venituri ce depasesc 1.000.000 euro, aceasta datoreaza impozit pe profit, incepand cu trimestrul in care s-a depasit aceasta limita.

5. Trecerea la de la profit la micro

In cazul in care la final de an conditiile pentru incadrarea ca microintreprindere sunt indeplinite, persoanele juridice romane platitoare de impozit pe profit comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microintreprinderilor, pana la data de 31 martie, inclusiv a anului pentru care se plateste impozitul pe veniturile microintreprinderilor.

6. Calculul si plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor se efectueaza trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului pentru care se calculeaza impozitul.

Astfel, termenele de declarare si plata in anul 2021, tinand cont ca uneori data de 25 este la final de saptamana sunt:

  • 25 ianuarie 2021 pentru perioada octombrie-decembrie 2020
  • 26 aprilie 2021 pentru ianuarie-martie 2021
  • 26 iulie 2021 pentru aprilie-iunie 2021
  • 25 octombrie 2021 pentru iulie -septembrie 2021

7. Sponsorizari

Microintreprinderile care efectueaza sponsorizari pentru sustinerea entitatilor nonprofit si a unitatilor de cult care la data incheierii contractului sunt inscrise in Registrul entitatilor/unitatilor de cult scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microintreprinderilor pana la nivelul valorii reprezentand 20% din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat pentru trimestrul in care au inregistrat cheltuielile respective.

Sumele care nu sunt astfel scazute din impozit se reporteaza in trimestrele urmatoare, pe o perioada de 28 de trimestre consecutive.

8. In cazul in care o microintreprindere face sponsorizari in cursul anului, va trebui sa depuna pana in data de 25 ianuarie a anului urmator o declaratie privind beneficiarii sponsorizarilor (declaratia 107).

9. Amortizarea mijloacelor fixe

Microintreprinderile, desi nu tin evidenta cheltuielilor (deductibile, partial deductibile sau nedeductibile) asa cum o fac platitorii de impozit pe profit, vor trebui totusi sa tina evidenta amortizarii fiscale, respectand regulile impuse acestora, printre care:

  • amortizarea fiscala se calculeaza incepand cu luna urmatoare punerii in functiune
  • la cheltuielile realizate in scopul imbunatatirii parametrilor tehnici initiali şi care conduc la obtinerea de beneficii economice viitoare, amortizarea fiscala se calculeaza pe baza valorii ramase majorate cu investitiile efectuate
  • mijloacele de transport pot fi amortizate si in functie de numarul de kilometri sau numarul de ore de functionare prevazut in cartile tehnice;
  • pentru locuintele de serviciu, amortizarea este deductibila fiscal pana la nivelul corespunzator suprafetei construite prevazute de Legea nr. 114/1996

10. Taxarea autoturismului utilizat pe firma – cei 50% utilizati in scop personal

Pentru anul 2021 se aduce o clarificare mult asteptata pentru avantajele sub forma utilizarii in scop personal a vehiculelor care nu sunt utilizate exclusiv in scopul activitatii economice, aflate in proprietatea sau folosinta persoanelor juridice ce aplica regimul de impozitare al microintreprinderilor. Acestea nu vor fi supuse impozitului pe venit si nici contributiilor sociale, asa cum se putea interpreta analizand legislatia existenta pana acum.

11. Dividendele primite de o microintreprindere de la o persoana juridica romana

Tot ca element de noutate pentru anul 2021 este reglementarea expresa a faptului ca nu se cuprind in baza impozabila a impozitului pe venitul microintreprinderilor dividendele primite de la o persoana juridica romana.

Practic, baza impozabila a impozitului pe veniturile microintreprinderilor o constituie veniturile din orice sursa, din care se scad pe langa alte venituri si dividendele primite de la o persoana juridica romana.

12. Retragerea profitului dintr-o microintreprindere sub forma de dividende

Profitul poate fi retras dintr-o microintreprindere sub forma de dividende, fie trimestrial, fie anual, in functie de optiunea firmei.

Din profitul care se doreste a fi repartizat, microintreprinderea retine 5% la sursa si ii vireaza la stat, urmand ca restul de 95% sa il vireze in contul asociatilor.

13. Casa de marcat

Microintreprinderile care achizitioneaza aparate de marcat electronice fiscale scad costul de achizitie aferent lor din impozitul pe veniturile microintreprinderilor in trimestrul in care au fost puse in functiune, in limita impozitului pe veniturile microintreprinderilor datorat pentru trimestrul respectiv.

14. Organizarea contabilitatii

Microintreprinderile au obligatii privind tinerea contabilitatii astfel: fie prin contracte de prestari servicii in domeniul contabilitatii, incheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale CECCAR din Romania,  fie prin personal angajat, in compartimente distincte, conduse de catre directorul economic, contabilul-şef sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie. Aceste persoane trebuie sa aiba studii economice superioare.

15. Inventarierea anuala

Microintreprinderile trebuie sa efectueze inventarierea anuala a patrimoniului, conform prevederilor Ordinului 2861/2009. Raspunderea pentru buna organizare a lucrarilor de inventariere revine administratorului sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii.

16. Se acorda bonificatia de 10% pentru trimestrul 4 al anului 2020?

In cursul anului 2020, in baza OUG 33/2020, contribuabilii platitori de impozit pe venitul microintreprinderilor care achita impozitul datorat trimestrial/plata anticipata trimestriala pana la termenele scadente, 25 iulie 2020 inclusiv, pentru trimestrul II, respectiv 25 octombrie 2020 inclusiv, pentru trimestrul III, beneficiaza de o bonificatie de 10% calculata asupra impozitului datorat trimestrial/platii anticipate trimestriale. Prevederea nu a fost prelungita si pentru trimestrul 4, astfel ca la nivelul acestui trimestru se datoreaza impozitul intreg.

Testeaza gratuit programele noastre Facturare, Gestiune, Contabilitate sau ManagerConta si afla mai multe despre cum te ajuta ecosistemul SmartBill sa iti cresti afacerea.

Delia Mircea
Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala . In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.
4.7 3 votes
Article Rating
Aboneaza-te
Anunta-ma
guest
2 Comments
Cele mai vechi
Cele mai noi Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
RADUTA
RADUTA
1 Luna In trecut

Un asociat poate presta servici fara a fi angajat?

Prenume
Mariana
Ursache Miruna
Administrator
1 Luna In trecut
Reply to  RADUTA

Buna ziua Mariana,

In opinia noastra, pentru a presta activitati pentru firma, asociatul ar trebui sa fie si administrator, fapt care ii da posibilitatea desfasurarii activitatilor necesare ducerii la indeplinire a obiectului de activitate al firmei.

Zi frumoasa!